Ponta, rezervat în legătură cu „nava la cheu”: „N-am competențe. Eu sunt cu mașinile”. De ce așteaptă premierul „ajutorul lui Dumnezeu” în economie

Ponta, rezervat în legătură cu nava la cheu: N-am competențe. Eu sunt cu mașinile. De ce așteaptă premierul ajutorul lui Dumnezeu în economie
Publicat: 29/04/2013, 13:57
Actualizat: 22/03/2015, 11:25

Premierul Victor Ponta și-a declinat competența în a se pronunța în legătură cu concluzia președintelui Traian Băsescu asupra stării econimiei – „Nava este la cheu„. „N-am competențe în materie maritimă. Eu sunt cu mașinile”, s-a eschivat primul-ministru întrebat dacă raportul șefului statului a fost corect.

LOTO – LOTO 6/49. SURPRIZĂ URIAȘĂ ASEARĂ. NUMELERE CÂȘTIGĂTOARE

De părere că „cifrele nu țin nimăniui de foame”, Ponta s-a limitat să afirme că „economia este stabilă, are un trend pozitiv”, în condițiile în care „și în regiune și în restul Europei, lucrurile merg pe negativ”. Pentru a susține trendul crescător, primul-ministru susține că se bazează pe energie și pe agricultură. „Plus ajutorul lui Dumnezeu cu ploaia ne încredințează că lucrurile vor arăta bine”, s-a declarat optimist Ponta, la finalul ședinței săptămnare a PSD.

Cât despre raportul lui Băsescu. liderul PSD a preferat să comenteze mai degrabă reacțiile, decât analiza președintelui. „Mi s-a părut amuzant în week-end. Nimeni nu lăuda pe nimeni..Cred că Băsescu a făcut o ironie când i-a mulțumit Guvernului MRU. A fost nu doar cel mai scurt, ci și cel mai penibil, rămânând în istorie cu vită Kobe și alifii. Restul e balet înainte de Paște”, a spus actualul prim-ministru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
GHEORGHE DINCĂ a primit vestea chiar acum. Decizia luată în dosarul CARACAL
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×